Acest blog se dorește a fi o platformă interactivă prin care dorim realizarea unor campanii de conștientizare în rândul tinerilor cu privire la importanța voluntariatului ca factor alternativ de formare și instrument social venit în sprijinul societății.
Prin implicarea sa, OT PDL Sector 5 îşi doreşte să devină un partener credibil pentru organizaţiile neguvernamentale cu care intră în contact, în vederea dezvoltării unui parteneriat durabil și pe termen lung.

luni, 28 februarie 2011

MARTISORUL

Martisorul este un obicei traditional romanesc, transmis inca din vremea dacilor, care confectionau aceste simboluri ale primaverii in ultima luna de iarna si le purtau doar dupa 1 Martie.  Sarbatoarea Martisorului se intalneste doar in spatiul carpatic, popoarele invecinate preluandu-l de la romani.
Culorile snurului de martisor simbolizeaza lupta dintre forte opuse : primavara-iarna, caldura-frig, bine-rau, lumina-intuneric. Exista legende potrivit carora martisorul ar fi fost tors de insasi Baba Dochia, zeitate agrara care moare pe 1 martie, la venirea primaverii. Potrivit traditiei, martisorul trebuie purtat (la mana sau la piept) pana la vederea primului copac inflorit sau, in Dobrogea, pana la venirea berzelor. Schimbul de martisoare reprezinta o schimbare a urarilor de bine cu ocazia venirii primaverii.
De snurul rasucit au fost atarnate la inceput monede de bronz, argint sau aur. In ziua de astazi, obiectele prinse de acesta variaza, putand lua orice forma, de la flori la animale, iar in ultimii ani devenind adevarate bijuterii.

In perioada 21 februarie -8 martie 2011 cei interesati pot trece pragul targului de martisoare organizat la  Muzeul Satului  unde pot gasi cele mai frumoase şi vesele mărţişoare. 
ihttp://www.muzeul-satului.ro/martisor_2011.php

miercuri, 2 februarie 2011

2011 Anul European al Voluntarului.......acum si in Romania!

Vineri, 4 februarie 2011, se va lansa Anul European al Voluntariatului 2011 in Romania , in cadrul unei conferinte.
Conferinta nationala este primul eveniment din calendarul oficial de activitati dedicate Anului European al Voluntariatului 2011 in Romania si va reuni reprezentanti ai organizatiilor neguvernamentale care implica voluntari, voluntari, institutii publice care lucreaza cu voluntari sau care au competente in sprijinirea activitatilor de voluntariat, institutii publice si private care finanteaza activitati de voluntariat, reprezentanti ai companiilor care sprijina implicarea angajatilor in programe de voluntariat.
Anul 2011 a fost declarat Anul European al Voluntariatului in Uniunea Europeana si este dedicat celor 100 de milioane de cetateni ai Uniunii Europene implicati in activitati de voluntariat si celor care doresc sa li se alature, celor care ii sprijina si celor care beneficiaza de implicarea, energia si entuziasmul acestora. 

marți, 1 februarie 2011

Povestea lui 2%

Sistemul "2%" permite contribuabililor persone fizice sa directioneze 2% din impozitul lor pe venit catre o entitate non profit, unitate de cult, precum si pentru acordarea de burse private. Este un sistem prin care cetatenii au posibilitatea sa decida in mod direct ce se intampla cu impozitele lor.
STATISTICI
Din numarul total de persoane care au avut capacitatea de a redirectiona cei 2% din impozitul datorat la stat, vorbim aici de campania anului 2009, au facut uz de aceasta prevedere 1.326.806 persoane. Se poate observa o usoara crestere fata de anul trecut cu 17,18% cand numarul celor care au directionat a fost de 964.000 de persoane.
Suma directionata pentru anul fiscal 2008 este de 109.756.460 RON, o dublare a sumei de anul trecut in care s-au directionat  48 de milioane de lei. La fel ca si anul fiscal 2007, aceasta crestere nu se datoreaza in principal cresterii numarului de persoane care au directionat ci mai degraba prin cresterea sumei directioante.
Situatia pe judete a sumelor directionate sta in fel urmator: in top se afla judetele Cluj,   Iasi, Gorj si Timis iar la polul opus, judetele care au directionatat cel mai putin sunt: Giurgiu, Teleorman si Calarasi.

Situatia in municipiul Bucresti pe sectoare:
Judeţ/Sector
Număr persoane fizice
Suma acordată(lei)
Sector 1
14,333
4,208,890
Sector 2
20,992
3,035,894
Sector 3
19,728
2,918,841
Sector 4
18,068
3,577,501
Sector 5
14,542
1,991,536
Sector 6
21,789
2,604,122
Total Mun.Bucureşti
109,452
18,336,784

Se poate observa ca in sectorul 5 se inregistreaza o valoare foarte scazuta a sumelor donate de catre contibuabil, care poate sa aiba mai multe cauze printre care veniturile reduse ale lucitorilor din sector, existena unui numar foarte mare de persone asistate social precum si faptul ca aceasta campanie nu a fost suficent mediatizata in acest sector.
IMPORTANT DE STIUT
Pentru a dona cei 2% din impozitul pe venitul trebuie sa completati Declaratia 230 daca aveti numai venituri din salarii sau Declaratia 200 daca aveti si venituri din alte surse sau numai venituri din alte surse (activitati independente, cedarea folosintei bunurilor etc) pe care le puteti descarca de pe site-ul http://doilasuta.ro/pagini/index.php?option=com_content&task=view&id=33&Itemid=49.
Formularul completat se poate trimite prin poştă, cu scrisoare recomandată, pe adresa administraţiei financiare  de care aparţineţi  (unde aveţi domiciliul) sau se poate depune personal la administraţia financiară de care aparţineţi.